Muzeul de Artă reintră în circuitul turistic. Restaurarea clădirii a costat 6 milioane de euro.

Prioteasa:  Mă bucur că putem reda Craiovei una dintre cele mai impunătoare clădiri

Muzeulu de Artă Craiova reintră în circuit după un amplu proces de consolidare și restaurare. Craiovenii care vor să viziteze cel ma reprezentativ muzeu al Olteniei o pot face începând de vineri, 20 martie.

5

 Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteas, artizanul proiectului, consideră o zi istorică redeschiderea Muzeului de Artă. „După aproape zece ani de la primele demersuri pe care Consiliul Județean Dolj le-a inițiat pentru a reabilita cel mai frumos edificiu din sudul României, putem spune astăzi că ne aflăm în fața unui nou început. Cu sprijinul fondurilor europene, în valoare de șase milioane de euro, a fost consolidată și restaurată o clădire care va rezista încă o sută de ani de acum înainte.

Palatul «Jean Mihail», așa cum este cunoscută clădirea în care funcționează Muzeul de Artă Craiova, a aparținut celui mai bogat român de la începutul secolului trecut. Numai pentru acest aspect și cred că ar trebui vizitat de foarte multă lume. Tot aici au fost găzduiți regi ai României – Carol I și Ferdinand -, înalți oficiali polonezi aflați în exil după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în frunte cu mareșalul Edward Smigly-Rydz, şeful Cartierului General al armatei poloneze, și președintele Ignacy Moscicki, dar și Iosip Broz Tito, care a condus din această clădire operaţiunile de eliberare a Belgradului. Muzeul de Artă Craiova este astăzi una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale din România, deținând peste 12.000 de opere, între care se află șase lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuși, precum și colecțiile neprețuitului pictor craiovean Ion Țuculescu.

Iar cadrul în care ele sunt expuse este unul cu totul deosebit prin rafinament și somptuozitate, cu aceste scări din marmură de Carrara, cu mătasea de Lyon care îmbracă pereții, cu splendidele oglinzi venețiene, cu multitudinea elementelor decorative atent lucrate, multe dintre ele aurite, și candelabrele ornate cu cristale de Murano. Mă bucur că putem reda Craiovei una dintre cele mai impunătoare clădiri, care adăpostește un tezaur cultural inestimabil.“

One Response to "Muzeul de Artă reintră în circuitul turistic. Restaurarea clădirii a costat 6 milioane de euro."

  1. Ora Exacta  15 decembrie 2015 at 10:50

    Uitandu-ma pe netul in limba romana uite ca am gasit pe saitul dumeavoastra.
    Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt placut surprins de calitatea
    informatiilor de pe aceasta pagina si va urez cat mai mult succes!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.